
Concursuri sportive, culinare, de grafică satirică, concerte, spectacole de teatru, dar şi o paradă a portului popular, o paradă a cailor şi a câinilor de rasă, expoziţii canine şi demonstraţii hipice vor avea loc la sfârşitul săptămânii viitoare, la Zilele staţiunii Gura Humorului. Potrivit organizatorilor, Zilele Humorului vor începe joi, cu a 12-a ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare Vocală şi Instrumentală “Doină, doină, cântec dulce” şi va continua vineri, cu deschiderea celei de-a 19-a ediţii a Festivalului Internaţional de Grafică Satirică şi Literatură Umoristic “Umor la… Gura Humorului”. Pe Aleea Artiştilor din parcul central al oraşului vor fi organizate ateliere de grafică satirică cu umor de criză pe acorduri muzicale, susţinute de grupul folk “Simbol” din Suceava. Tot în parcul central va fi deschis Târgul Meşteşugarilor, care îşi propune să fie o expoziţie vie a vieţii tradiţionale. Seara de vineri se va încheia cu un recital Blackpearl, un concert Semnal M şi cu lansarea albumului “Împreună mereu” al formaţiei sucevene Axiome. Totodată, la Complexul turistic Casa Elena din Voroneţ se va organiza Balul gospodarilor, iar accesul va fi permis numai persoanelor îmbrăcate cu costume populare autentice. În cursul zilei de sâmbătă se va desfăşura concursul culinar “Barabula de aur”, care va fi urmat de degustare, această manifestare dorind să promoveze bucătăria bucovineană ca o componentă de bază a produsului turistic local. În aceeaşi zi vor fi vernisate, în cadrul Festivalului Internaţional de Grafică Satirică şi Literatură Umoristică, expoziţii personale ale lui Ştefan Popa Popa´s, Florian Doru Crihană, Mihăiţă Porumbiţă, Radu Bercea, Florin Suşinschi, Nicolae Lengher, Sergiu Grapă, lansări de cărţi umoristice, o expoziţie de fotografie cu tema “Zâmbetul crizei” şi o expoziţie de design absurd. Seara de sâmbătă se va încheia cu recitaluri Diana Căldăraru, Anda Adam şi concertul formaţiei Sistem. În ultima zi a manifestărilor de la Gura Humorului sunt prevăzute un spectacol folcloric, o paradă a portului popular şi o paradă a cailor şi a câinilor de rasă, expoziţii canine, demonstraţii hipice şi concursuri forestiere. Seara va fi organizat un spectacol extraordinar al Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”, susţinut de artiştii Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru, Cristina Stamate, Adriana Trandafir, Adrian Enache, Valentina Fătu, Alexandru Lulescu şi Corpul de balet al Teatrului „Constantin Tănase”. Zilele Humorului se vor încheia cu un concert al unei trupe care reînvie legendara formaţie ABBA şi va cuprinde toate hiturile anilor ´70 ale acestei formaţii.
Sursă: Obiectiv de Suceava
Să sperăm că Zilele Humorului vor fi mai reuşite decăt Zilele Sucevei. Din câte ştiu anul acesta un humorean va pleca acasă la volanul unui Fiat Punto, pentru a câştiga maşina trebuie să-şi cumpere un bilet la concertul din ultima seară a evenimentelor. Preţul unui bilet este de 1 RON.




































